Ia şi fusta cu fotă au eclipsat pentru o zi rochia sofisticată, de nuntă, în spiritul reînvierii unor tradiţii de mult uitate. Întâmplarea a făcut ca într-o zi de sâmbătă să ne aflăm în curtea Casei Căsătoriilor. Agitaţie multă. „Vă rog frumos, faceţi loc!“, se aude repetat sistematic. Privim detaşaţi, amuzaţi, chiar. Pe scările Casei Căsătoriilor, un cuplu coboară sub arcul de flori. Nu ai cum să nu sesizezi emoţiile miresei, care cu greu îşi mai poate reţine lacrimile. Mirele e detaşat, însă. Atenţia ne este atrasă de un cuplu ceva mai grăbit, care face semne disperate fotografului ce încerca să imortalizeze momentul, chinuindu-se vădit să-i adune pe toţi în poză, căci primise directive precise din partea miresei: nici o rubedenie nu trebuie să lipsească din cadru. Un gardian se grăbeşte să facă un comentariu: „Haideţi, domnilor, că doar nu sunteţi singuri pe aici! Grăbiţi-vă!“. Portul popular, ţinută de cununie În tot acest vacarm atrage atenţia un cuplu inedit. De fapt, o mireasă în port popular. Nu ne putem stăpâni curiozitatea şi ne apropiem timid pentru a o aborda. Ne răspunde fără reţineri, chiar dacă era, după cum aveam să aflăm ulterior, în întârziere: „Când am fost în Franţa, cu ceva timp în urmă, am organizat o zi a românilor de acolo. M-am îmbrăcat pentru acel eveniment în costum popular. Mi-a plăcut teribil, aşa că m-am gândit, cu proxima ocazie, să adopt aceeaşi vestimentaţie. Şi la ce eveniment mai important putea să se repete acest lucru, dacă nu la cununia mea? În plus, sunt preocupată de tradiţie. Îmi place muzica populară aşa cum îmi place să fiu diferită. Am luat costumul din Gorj, după binecunoscutul principiu: „ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat“. Este cusut la mână. Îmi lipsesc doar opincuţele. Pantofii se asortează totuşi cu ţinuta, sunt puntea care fac legătura între modern şi tradiţional“, precizează nonconformista şi, în acelaşi ti