O vacanţă cumpărată de pe site-urile de specialitate poate fi cu 20% mai ieftină A venit vara şi deja am început, măcar în pauzele de masă de la serviciu, dacă altcândva nu avem O vacanţă cumpărată de pe site-urile de specialitate poate fi cu 20% mai ieftină A venit vara şi deja am început, măcar în pauzele de masă de la serviciu, dacă altcândva nu avem timp să visăm cu ochii mijiţi la tablouri idilice ale vacanţei de anul acesta. Scuturând din cap a ireal, ne-am adus aminte că sistemul bancar tocmai ce s-a mai "îmbogăţit", de curând, cu încă un client. Aşa că rata adăugată la celelalte cheltuieli ale familiei ne va obliga la o vacanţă mai ieftină. Nu dezarmăm, pentru că soluţii există chiar şi pentru a petrece concediul în afara ţării, fără însă a mai plăti agenţiilor de turism comisioanele aferente serviciilor oferite. Aliatul nostru în acest demers ar putea fi cu siguranţă internetul, de unde ne putem informa în amănunt pentru a "împacheta" o vacanţă reuşită. Primul pas. Programăm bugetul şi pornim la "vânat" informaţii despre posibilele destinaţii, nu înainte de a verifica ofertele curselor aeriene ale companiilor low-cost. Oferta
s-a diversificat faţă de anii precedenţi. Astfel, există curse charter către Grecia (Salonic, Creta, Rhodos), Spania (Mallorca, Barcelona, Malaga), Egipt (Hurgada, Sharm el Sheik), Turcia (Antalya, Bodrum), Italia (Rimini), Iordania, Tunisia, Malta. La soare, la mare Dacă dorim să alegem o destinaţie litorală, cel mai potrivit ar fi să mergem pe varianta cursei low-cost cu avionul. Avantajul unei astfel de vacanţe este acela că nu trebuie să luăm prea multe bagaje. Preţurile diferă în funcţie de categoria hotelului, distanţa faţă de plajă, perioada în care se alege sejurul şi oferta agenţiei. Tarifele variază de la 99 de euro fără taxe în insulele mari ale Greciei, la 700-800 de euro pentru o destinaţie ca Iordania sau Egipt