Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a prezentat, săptămâna trecută, stadiul lucrărilor la reabilitarea Casei Medievale, situată lângă Biserica Neagră.
Lucrările de reabilitare a acestei clădiri, care datează din secolul XIV, au început în 1992, când la conducerea instituţiei judeţene se afla Ion Gonţea. Din păcate, între timp, ele au fost blocate de solicitarea retrocedării ei. „Am avut o mulţime de probleme, inclusiv cu cele patru familii care locuiau aici, dar le-am cumpărat câte un apartament şi am reuşit să le mutăm”, a spus Căncescu. Acesta a mai precizat că până acum au fost investiţi în reabilitarea acestei clădiri peste un milion de euro, bani provenind de la Consiliul Judeţean şi de la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Clădirea este deţinută în prezent de Consiliul Judeţean şi Biserica Evanghelică, reabilitarea sa făcându-se doar pe partea care i-a reve-nit instituţiei judeţene. „Bănuiesc că şi Biserica Evanghelică va începe reabilitarea părţii sale de clădire”, a arătat sursa citată, care a mai precizat că după finalizarea lucrărilor, aici se va muta Muzeul de Etnografie. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a prezentat, săptămâna trecută, stadiul lucrărilor la reabilitarea Casei Medievale, situată lângă Biserica Neagră.
Lucrările de reabilitare a acestei clădiri, care datează din secolul XIV, au început în 1992, când la conducerea instituţiei judeţene se afla Ion Gonţea. Din păcate, între timp, ele au fost blocate de solicitarea retrocedării ei. „Am avut o mulţime de probleme, inclusiv cu cele patru familii care locuiau aici, dar le-am cumpărat câte un apartament şi am reuşit să le mutăm”, a spus Căncescu. Acesta a mai precizat că până acum au fost investiţi în reabilitarea acestei clădiri peste un milion de euro, bani provenind de la Consiliul Judeţean şi de la Programul N