In loc ca, pus in faţa evidenţei, să-şi depună demisia şi să se retragă (intru meditaţie şi iertarea păcatelor) intr-o mănăstire din munţii cei cărunţi, procurorul-şef al DNA, o unealtă de cea mai joasă speţă, a cărui obrăznicie a devenit proverbială, a avut chiar tupeul să contraatace şi să se victimizeze. Fără să i se clintească un muşchi pe faţă, Daniel Morar l-a acuzat pe ministrul Justiţiei că a dat in presă golăniile pe care le fac subordonaţii săi şi că represivii sunt, vezi Doamne, intimidaţi in lupta lor neostoită impotriva flagelului corupţiei

Â

Romănii au ieşit in stradă in Decembrie ’89, dincolo de foamea din stomac şi de frigul din case, şi pentru că statul ceauşist ingrădea pănă la demenţă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Tocmai fiindcă Romănia devenise o imensă celulă, in care nici măcar in propria casă nu te mai puteai exprima fără bănuiala că te ascultă "băieţii" şi-o să dai cu subsemnatul la Securitate, puţinii disidenţi care au avut curajul să se opună intr-un fel sau altul regimului de teroare au căpătat un soi de valenţe mitologice in conştiinţa populară. Iar asta pentru că, indiferent de motivele care i-au mănat in luptă, gesturile lor de frondă asumată intr-o mare de complicitate laşă au contribuit şi ele, fără putinţă de tăgadă, la năruirea mitului infailibilităţii conducătorului iubit.

Au trecut aproape 18 ani de la o mişcare asupra caracterului căreia (revoluţie sau lovitură de stat) doar istoria se poate pronunţa. Dincolo de evoluţia implacabilă şi incontestabilă intr-o sumedenie de domenii ale vieţii economico-sociale, Romănia pare a se intoarce intr-un trecut neguros la capitolul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Autoritarismul evident al actualului şef al statului a ajuns să fie copiat fără intrebări sau pusee de conştiinţă de instituţii represive prin insăşi