Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a redeschis Clubul de Vacanţă Hospice

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 16 iulie 2007 ·

Şi în acest an, Hospice Casa Speranţei şi-a redeschis porţile Clubului de Vacanţă, club la care sunt aşteptaţi să participe copii aflaţi în îngrijirea Fundaţiei. Clubul s-a deschis deja de pe 14 iulie, iar până pe 17 iulie sunt aşteptaţi să participe la diverse activităţi 15 copii. Personalul şi voluntarii au pregătit un program variat pentru cele patru zile de club, cu nenumărate surprize. În plus, aceştia sunt ajutaţi şi de şase voluntari din Marea Britanie. Programul Clubului de Vacanţă începe de la ora 10.30 şi se termină la 14.00, iar în acest interval de timp copii îşi pregătesc petrecerea de vineri şi balul mascat. Astfel, cu ajutorul personalului, fiecare copil creează obiecte decorative inedite, podoabe, păpuşi şi felicitări, cutii, căni şi farfurioare decorative. În plus, copiii îşi confecţionează şi costumele de bal mascat cu armuri de cavaler, coroane de prinţi şi prinţese. Clubul se va încheia vineri, cu un târg al obiectelor realizate de copii. De asemenea, vineri va avea loc şi parada costumelor şi balul mascat. Şi în acest an, Hospice Casa Speranţei şi-a redeschis porţile Clubului de Vacanţă, club la care sunt aşteptaţi să participe copii aflaţi în îngrijirea Fundaţiei. Clubul s-a deschis deja de pe 14 iulie, iar până pe 17 iulie sunt aşteptaţi să participe la diverse activităţi 15 copii. Personalul şi voluntarii au pregătit un program variat pentru cele patru zile de club, cu nenumărate surprize. În plus, aceştia sunt ajutaţi şi de şase voluntari din Marea Britanie. Programul Clubului de Vacanţă începe de la ora 10.30 şi se termină la 14.00, iar în acest interval de timp copii îşi pregătesc petrecerea de vineri şi balul mascat. Astfel, cu ajutorul personalului, fiecare copil creează obiecte decorative inedite, podoabe, păpuşi şi felicitări, cutii, căni şi farfurioare decorative. În plus, copiii îşi confecţionează şi costumele de bal mascat cu armuri

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 52 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 23 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 7 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°