De ceva timp, pe ecranele televizoarelor noastre apare, dupa interminabilele calupuri publicitare, un anunt care spune cam asa: "Excesul de sare, zahar si grasimi dauneaza sanatatii".

Este un demers laudabil al Ministerului Sanatatii, un avertisment de mare importanta, dar care nu rezolva aproape nimic. Mai bine ar fi fost ca statul sa aiba grija cu adevarat de sanatatea noastra, cu masuri concrete luate pe termen lung. Cum ar fi, de pilda, sa-i incurajeze pe bietii nostri tarani sa furnizeze produse ecologice garantate, in loc sa-i alunge din piete, sau sa impuna restrictii drastice industriei alimentare, in folosirea pe scara larga a faimoaselor E-uri. Sau sa abroge urgent aberatia sarii iodate. Dar cum statul roman are el insusi nevoie de sprijin pentru a se intrema, sa nu cerem de la el ce nu poate si sa ne luam sanatatea in grija noastra, inainte de a fi prea tarziu. De pilda: sa aruncam o privire in trecut, ca sa vedem ce puneau pe masa bunicii nostri, de erau mai sanatosi decat noi? Ce veriga s-a rupt, in stiinta alimentatiei, astfel incat hrana ne-a devenit din prieten, dusman?

Faina neagra

Era pana de curand ingredientul principal al painii noastre cea de toate zilele. Constituia, alaturi de malai, baza alimentatiei taranilor nostri. Faina neagra se obtine prin macinarea bobului de grau cu tot cu coaja, rezultand o pulbere imbogatita cu multe fibre alimentare, vitamine si minerale. Din pacate, faina neagra este dificil de conservat pe termen lung (intra in fermentatie), aluatul preparat din ea creste mai greu, are un gust ceva mai aspru decat cel din faina alba, motiv pentru care aceasta din urma a fost promovata la rang de printesa, faina neagra fiind transformata in Cenusareasa si pusa la colt. In consecinta, de cateva decenii suntem in principal consumatori de faina alba, un fapt plin de rele urmari.

Efectele