Vicepresedintele PSD Ilie Sarbu a declarat, dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului, ca asa-zisul "Grup de la Cluj" nu exista si, de fapt, nici nu a existat, iar Mircea Geoana este produsul Congreselor din 2005 si 2006, relateaza Mediafax.
Intrebat cum comenteaza recenta declaratie facuta de presedintele Mircea Geoana la Comitetul Executiv al PSD de saptamana trecuta, cand a afirmat ca nu este "produsul Grupului de la Cluj", Sarbu a raspuns: "Domnul Geoana este produsul a doua Congrese pe care le-a avut partidul - unul in 2005, unul in decembrie 2006. Iar Grupul de la Cluj, a spus si Ioan Rus, a spus si Vasile Dancu, am spus-o si eu in repetate randuri, nu mai exista".
"De fapt, nici n-a existat", a continuat Sarbu, precizand ca denumirea reprezinta de fapt o sintagma folosita de presa.
"La Cluj, cand noi ne-am adunat in perioada lui 2005 toate organizatiile din Ardeal si Banat, am avut o tinta, o cunoasteti, nu mai vreau sa mai intru in amanunte. Tinta pe care am realizat-o. Propunerea noastra atunci a fost ca presedinte al partidului sa fie Mircea Geoana. Daca acest lucru s-ar fi facut doar din partea noastra, Mircea Geoana nu ar fi fost presedintele partidului, fiindca Congresul nu insemna doar judetele din Ardeal si Banat, desi aveam o pondere destul de importanta", a explicat Ilie Sarbu.
"Nu a existat ca un grup. A fost o reuniune a judetelor din Transilvania si Banat si am fost taxati ca atare, ca e un grup de la Cluj. Acolo a fost prima discutie, deci exista si adevar in tot ceea ce se spune. Prima intalnire a avut loc la Cluj, era un program al lui Vasile Dancu pe care l-am analizat, am mers pe el in buna parte, dar nu mai mult", a adaugat Sarbu.
Vicepresedintele PSD Ilie Sarbu a declarat, dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului, ca asa-zisul "Grup de la Cluj" nu exista si, de fapt, nici