Tot mai multi inculpati ridica exceptii de neconstitutionalitate pentru a trage de timp. In trei ani, numarul sesizarilor la CCR s-a dublat.
Numarul sesizarilor privind exceptii de neconstitutionalitate formulate catre Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) s-a dublat in ultimii trei ani. Nu mai putin de 4551 de sesizari au sosit pe adresa CCR in ultimii trei ani, fata de 1840 intre anii 2002 si 2004. Cele mai multe sesizari de neconstitutionalitate s-au inregistrat in anul 2006, cand Curtea a avut de rezolvat 2500 de exceptii. De la infiintare pana in 30 iunie 2007, CCR a avut de solutionat 9348 de cereri, dintre care 95 la suta sunt exceptii de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti. "Pe de o parte, exista tendinta partilor de tergiversare a procesului si pe de alta parte dorinta de a epuiza caile interne de atac inainte de a face o plangere individuala la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Dar mai degraba este o tactica a multor parti pentru a intarzia procesul cu cateva luni bune. Ridicand exceptia de neconstitutionalitate, procesul se suspenda", ne-a declarat Corneliu Liviu Popescu, profesor la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, ne-a declarat pe data de 25 iunie a.c. ca ministerul va inainta Parlamentului, in maximum doua saptamani, un proiect prin care sa fie schimbata Legea CCR, in sensul ca ridicarea unei exceptii sa nu suspende judecarea procesului. Termenul lui Chiuariu a expirat, in timp ce numarul exceptiilor de neconstitutionalitate creste de la zi la zi.
» Profesionistii amanarilor
Marcanti lideri politici au beneficiat de intelegerea judecatorilor care le-au satisfacut toate doleantele. Fostul premier Adrian Nastase, deputatul Dan Ioan Popescu, fostul secretar general al Guvernului serban Mihailescu, ex-vicepremierul Gheorghe Copos au ridica