E, oare, cantonarea a ceea ce ar trebui sa fie "dreapta romaneasca" intr-un discurs "intelectual" o scapare, o nostalgica intoarcere la gosismul civic al anilor '90, sau semnul ca, dupa moda europeana, dreapta noastra e de stinga? William F. Buckley scria cindva ca, daca ar avea de ales intre a fi condus de primii doua mii de oameni din cartea de telefon a Bostonului sau de corpul profesoral de la Harvard, el i-ar alege pe primii. Mi-am amintit de aceasta provocatoare judecata de cind au inceput din nou, in Romania, discutiile despre intelectuali. Ca si in 1990, "intelectualii" se afla in opozitie. Numai ca, daca in 1990 combateau un populist presedinte de stinga, astazi combat intregul sistem de arendasie parlamentara a Romaniei alaturi de un populist presedinte de dreapta. Pe fondul agresivitatii crescinde a politicii externe a lui Vladimir Putin, al coruptiei interne generalizate, si al ticalosiei, din topor sau din stilet, a unei mari parti a clasei politice, prezenta si orientarea in arena politica a "intelectualilor" e de salutat. Din cite inteleg, ceea ce incearca acesti "intelectuali" e sa-l ajute pe presedintele Basescu sa creeze cadrele legal-institutionale ale dezvoltarii unei Romanii normale. Si "intelectualii" cu pricina, si adversarii lor, si neoconservatorii americani care ofera protectie presedintelui Basescu si inspiratie "intelectualilor", inteleg acea normalitate ca fiind una de "dreapta": anti-centralista, bazata pe economie de piata, pe subsidiaritate, pe separatia puterilor in stat, pe autonomia politico-economica a persoanei.
In aceste conditii, elitismul "intelectual" al grupului care il sustine pe presedintele Basescu e fie o eroare, fie o scapare freudiana. Si asta pentru ca exista o lunga traditie dreptaci-conservatoare de critica a intelectualilor. De la Charles Maurras si Vilfredo Pareto la Thomas Molnar, Arnold Toynbee, William F.
