Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionabilii de la UMF, mentinuti in activitate "in bloc"

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 iulie 2007 ·

40 dintre cele 58 de persoane cu virsta de pensionare au primit ieri prelungirea contractului de munca din partea Senatului. Institutia are de 20 de ori mai multi pensionabili decit universitatile similare din Cluj sau Bucuresti. Cadrele didactice pensionabile din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" ramin in continuare in functie. In ultimul Senat de dinainte de vacanta, conducerea UMF a aprobat pentru prelungire in activitate peste doua treimi din dosarele depuse. Astfel, din cele 58 de cereri, 40 au fost acceptate pentru prelungire in activitate. "Am stabilit in ultimul Senat statele de functiuni, cu normele fiecarui cadru didactic nepensionabil, dupa care am procedat la discutarea prelungirilor in activitate. Am avut la baza doua criterii: normele ramase libere dupa stabilirea statelor de functiuni si grila de evaluare a activitatii din ultimii cinci ani pentru cei care se aflau la prima prelungire, sau din ultimul an pentru cei care se aflau la a doua sau a treia. Pe baza acestor criterii, 40 din dosarele depuse au fost aprobate pentru prelungirea in activitate", a declarat prof.dr. Mircea Covic, cancelarul universitatii. UMF detine detasat recordul national intre universitatile de medicina la numarul de cadre didactice pensionabile mentinute in activitate. Numai anul trecut, UMF Iasi avea de peste 20 de ori mai multi pensionabili in activitate decit UMF Cluj, sau UMF Bucuresti. Conducerea din Iasi a replicat ca fiecare universitate isi alege propria politica la acest capitol. "Sint multe cadre didactice extrem de valoroase care au atins o virsta mai inaintata. Asta nu inseamna insa ca nu sint capabile in continuare de aceasta meserie. Dimpotriva, au o experienta foarte bogata, care este foarte importanta in acest domeniu, al medicinei", declara Mircea Covic la aflarea rezultatului comparatiei cu celelalte universitati de medicina din tara.

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 51 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 25 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 45 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum 2 ore
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°