Partidele îşi dau arama pe faţă în privinţa introducerii scrutinului uninominal. Comisia parlamentară care se ocupă de mult-discutatul proiect se face că lucrează. Aleşii găsesc
Partidele îşi dau arama pe faţă în privinţa introducerii scrutinului uninominal. Comisia parlamentară care se ocupă de mult-discutatul proiect se face că lucrează. Aleşii găsesc diverse pretexe procedurale pentru a nu adopta legea.
În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla până în septembrie, nu este exclus ca preşedintele să convoace un referendum. Noua consultare populară ne va costa alte zeci de milioane de euro. Ce-i drept, nu este singura situaţie absurdă din România ultimilor 17 ani.
Cetăţenii au plătit şi plătesc din propriile buzunare şmecheriile ieftine ale celor care le-au cerut şi le cer votul. Nimeni nu s-a sinchisit să le explice oamenilor ce înseamnă, de fapt, scrutinul uninominal. Ar fi fost şi greu, având în vedere că trebuiau arătate, pe înţelesul tuturor, diferenţele dintre sistemul majoritar şi cel proporţional (pe liste). În schimb, s-a bătut monedă pe ideea că uninominalul este singura soluţie pentru reformarea clasei politice. Complet fals.
Reforma trebuie să plece din interiorul fiecărui partid. Nu listele sunt problema, ci modul în care persoanele asupra cărora planează suspiciuni de corupţie reuşesc să eludeze criteriile fireşti de selecţie a candidaţilor. În realitate, liderii politici nu vor să pună capăt "licitaţiilor" pentru posturi în parlament şi administraţia publică. De aici vin banii pentru campaniile electorale, influenţa în teritoriu şi o sumedenie de alte avantaje. Mai mult, în România, astăzi eşti pe val, mâine te scalzi în 17-18% intenţie de vot.
Definitoriu pentru sistemul majoritar este că acel candidat care strânge cel mai mare număr de voturi (indiferent că are 70% sau doar 30%) obţine mandatul pus în joc
