Am fost, de curind, intr-un orasel foarte izolat de restul lumii, in Sulina. Un loc nu foarte curtat de politicieni, deoarece nu exista o masa electorala consistenta pentru care sa merite sa infrunti tintarii si zguduiturile vedetelor rapide. La intrarea in farul vechi, doamna de la casa a facut o gluma din care reiesea ca nu toti avem matusi care sa ne lase milioane de euro drept mostenire.
Atunci mi-am dat seama ca, daca va fi sa apara pe vreo lista electorala, Adrian Nastase nu va mai obtine voturi. Chiar daca s-ar descoperi dovezi beton, de pilda, ca Matusa Tamara a avut o avere fabuloasa pe care i-a lasat-o premierului, asta nu ar mai conta in fata electoratului. Gata, cariera publica a lui Adrian Nastase s-a incheiat. Definitiv. Povestea cu matusa a intrat in folclor. Si, acum, vorba unei emisiuni, folclorul contraataca!
Nu eticheta de corupt a pus capat carierei lui Nastase. Exista corupti care vor obtine voturi si de acum incolo. Nici viata lui de ciocoi, nici povestea cu casele, nici rumorile de tot felul despre diverse apucaturi. Dupa parerea mea, lovitura fatala i-a dat-o faptul ca fostul premier pesedist a calculat gresit gradul de naivitate al romanilor.
Cind iei milioane de romani de prosti si le spui ca o matusa pensionara, care a trait intr-o garsoniera modesta, ti-a lasat mostenire sute de mii de dolari obtinuti din speculatii cu terenuri, ei, bine, atunci inseamna ca ai facut greseala vietii. Nici cei care mai cred in Mos Craciun nu inghit asa ceva. „Asa ceva nu exista!“, „Asa ceva nu inghitim.
Nu tine“, „E prea groasa, frate“, „Da’ noi de ce nu avem o matusa saraca cu bani foarte multi?!“. Povestea a intrat, asadar, in folclor, alaturi de zmei, balauri si zgripturoaice. Iar folclorul nu poate fi cumparat spre modificare. Nu poti scoate nimic de acolo, nu iti poti asuma schimbarile prin ordonante de u