Cum se aude in Orientul indepărtat Taraful Haiducilor din Clejani? Mai mult decăt interesant, dacă e să ne luăm după cronica de spectacol apărută in The Jakarta Post, după reprezentaţia dată de romăni la Singapore.
La sfărşitul lui iunie, Taraf de Haidouks a participat la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Artelor din Singapore. "De patru ani incerc să-i aduc la Singapore, dar cum ei călătoresc foarte mult, a fost o adevărată provocare să-i conving să participe la eveniment", a declarat Goh Ching Lee, directorul festivalului. Efortul a meritat, spune presa locală. Chiar şi preţul biletelor (intre 20 şi 60 de dolari) nu a fost prea mare. In cele 110 minute de spectacol, energia coloratelor personaje din Clejani nu a pălit nici o secundă, acordurile inviorătoare ale viorilor, acordeoanelor, ţambalului sau basului ţinănd publicul in priză. Piesele de inspiraţie romănească, arabă sau turcească au cucerit Orientul. După incheierea show-ului, taraful care l-a vrăjit şi pe Johnny Depp a mai improvizat un minirecital pe stradă, in faţa sălii de concerte. Zona s-a aglomerat instantaneu, iar pălăriile lăutarilor din Clejani, intinse pe trotuar, s-au umplut cu monede şi bancnote. "Pentru o clipă, ai fi putut crede că participi la o petrecere dintr-un sat romănesc", notează The Jakarta Post. "Cheful a continuat o vreme, chiar şi zgomotul traficului
din jurul Hotelului Raffles s-a estompat."
ACASĂ. Albert, un tănăr romăn care a venit să urmărească spectacolul celor din Clejani, s-a lăsat dus de val: "E minunat! Sunt o trupă adevărată, autentică de ţigani şi mă fac să mă simt ca acasă. Ar trebui să-i vedeţi căntănd la nunţi - sunt de zece ori mai frumoşi".
PROGRAM. Taraful Haiducilor (sau Taraf de Haidouks, cum sunt cunoscuţi in lumea intreagă) are la activ trei albume şi il pregăteşte pe al patrulea. De curănd, a participa