Cu un an inaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing, pentru luptatorii romani cel mai important moment il reprezinta participarea la Campionatul Mondial, competitie programata la Baku, in Azerbaidjan, intre 17 si 23 septembrie 2007.
Intrecerea mondiala este primul concurs care le ofera luptatorilor romani posibilitatea obtinerii calificarii la Olimpiada gazduita de capitala Chinei in 2008. Principala speranta atat la acontarea unui loc olimpic, cat si la o clasare pe podiumul mondial se anunta campionul european de lupte greco-romane la categoria 60 de kg Eusebiu Diaconu. Secretarul general al forului roman de specialitate, Vasile Puscasu, se asteapta insa si la alte surprize placute, dar admite ca drumul spre Beijing este unul dificil.
» Care este obiectivul federatiei in ceea ce priveste numarul de sportivi ce se pot califica la Jocurile Olimpice?
— Noi ne gandim ca am putea califica patru sau cinci luptatori la Jocurile Olimpice. Primul prilej pentru a obtine calificarea il reprezinta Campionatele Mondiale din luna septembrie de la Baku, unde o clasare pe unul dintre primele opt locuri asigura prezenta la competitia olimpica. Am tot sperat sa se schimbe locul de desfasurare a Mondialelor pentru ca exista o coalitie a statelor ex-sovietice care influenteaza arbitrajele. Asa s-a intamplat, spre exemplu, anul trecut la Moscova, cand efectiv au inventat un motiv medical si nu l-au lasat pe Eusebiu Diaconu sa concureze. sanse de calificare la Olimpiada mai exista si anul viitor, cu ocazia turneelor ce vor avea loc in Serbia si Suedia. Speram ca marile forte ale luptelor sa isi califice sportivii de top la Mondialele de la Baku, astfel incat la ultimele doua intreceri amintite sa fortam cu mai multe sanse indeplinirea obiectivului, in conditiile in care luptatorii deja calificati la Jocurile Olimpice nu vor mai participa la turneele de recalif