Partidul Social Democrat isi exprima solidaritatea fata de demersul Federatiei Educatiei Nationale de a reclama Guvernul la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, se arata intr-un comunicat, transmis miercuri de Biroul de presa al PSD.
"PSD considera intolerabil faptul ca banii alocati educatiei si cercetarii, inclusiv salariile cadrelor didactice, sunt analizati, in continuare, pur contabil si priviti ca o cheltuiala bugetara sau, mai rau, ca o risipa si nu ca o investitie intr-o Romanie competitiva. Daca Guvernul doreste o Romanie competitiva, atunci trebuie sa inlature aceasta discriminare si sa gaseasca sursele de finantare necesare pentru plata majorarilor salariale si a orelor suplimentare prestate de cadrele didactice", se arata in documentul citat.
Pentru a pune capat contradictiilor legislative din educatie si cercetare, PSD solicita inca o data Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului ca, imediat dupa vacanta parlamentara, sa vina in fata Parlamentului cu pachetul legislativ care trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu Legea invatamantului superior, Legea invatamantului preuniversitar, Legea privind statutul personalului didactic, Legea salarizarii, Legea descentralizarii si Legea calitatii in invatamant.
"In conditiile in care numai in 2006 au plecat din sistemul de invatamant peste 9.000 de cadre didactice, a nu face nimic pentru a pune capat acestui fenomen este o dovada de iresponsabilitate majora", se mai arata in comunicatul PSD.
Partidul Social Democrat isi exprima solidaritatea fata de demersul Federatiei Educatiei Nationale de a reclama Guvernul la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, se arata intr-un comunicat, transmis miercuri de Biroul de presa al PSD.
"PSD considera intolerabil faptul ca banii al