Cei 520 de angajaţi ai SC Ferom Tulcea, singurul producător de feroaliaje din ţară, intră astăzi în grevă generală. Salariaţii se vor aduna la ora 12.45 în faţa societăţii pentru a protesta faţă de refuzul patronului ucrainean Yeremeyev Sergiy de a pune în aplicare Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pe anul 2007. „Contractul, negociat în perioada noiembrie 2006- ianuarie 2007, a fost acceptat şi semnat de ambele părţi, doar că patronatul refuză să îl pună în aplicare, deşi pe 20 martie a primit o adresă în acest sens de la Direcţia de Muncă Tulcea”, susţine Ionică Simineanu, liderul de sindicat din unitate.
Simineanu spune că salariaţii nu au mai primit o majorare salarială din decembrie 2004, iar în ultimul an şi jumătate au fost disponibilizaţi 700 de lucrători. Acum, salariul mediu în societate este de 570 lei, iar patronatul refuză să pună în aplicare creşterea de 1,25 la sută, adoptată conform contractului colectiv la nivel de unitate. Ionică Simineanu spune că SC Ferom a avut mai multe perioade în care nu a funcţionat, deoarece a fost întrerupt contractul cu furnizorul de energie electrică, salariaţii primind atunci 75 la sută din salariul de bază, dar mulţi au ales să îşi caute alt loc de muncă.
Sindicaliştii ameninţă că vor sta în grevă generală oricât e nevoie, până când vor convinge patronatul să pună în aplicare legea. SC Ferom a fost preluată de către SC Feral în aprilie 2002, iar conform contractului încheiat atunci destinaţia societăţii nu poate fi schimbată timp de şapte ani. (E.H.)
Cei 520 de angajaţi ai SC Ferom Tulcea, singurul producător de feroaliaje din ţară, intră astăzi în grevă generală. Salariaţii se vor aduna la ora 12.45 în faţa societăţii pentru a protesta faţă de refuzul patronului ucrainean Yeremeyev Sergiy de a pune în aplicare Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pe anul 2007. „Contractul, negociat în perioada noiembr