Vineri, 13 iulie 2007, Traian Băsescu a acordat un interviu lui Paul Grigoriu, la o ediţie specială a Sfertului academic de la Radio Romănia Actualităţi. N-am putut să-l ascult in direct. Nici nu m-am năpustit insă ca să-l citesc.
După doi ani şi jumătate de mandat, Traian Băsescu se repetă in interviuri in special şi in declaraţiile sale publice in general. Lucru absolut explicabil. De la inceputul mandatului de preşedinte, Traian Băsescu şi-a aşezat prestaţia in principal pe Spunere. Cea dintăi prerogativă smulsă Curţii Constituţionale a fost dreptul de a vorbi despre toţi şi despre toate.
In ianuarie 2005, cănd Curtea a decis că preşedintele poate spune orice, intervenţiile publice ale lui Traian Băsescu se constituiau in evenimente mediatice senzaţionale.
Interviul cap de serie - ca să-i spune aşa - , cel din Adevărul, condus la vremea respectivă de Cristian Tudor Popescu, a stărnit un interes mai mare decăt un anunţ privind sfărşitul lumii. Imi amintesc şi acum aţăţarea cu care nu numai jurnaliştii şi politicienii, dar şi cetăţenii de rănd au aşteptat varianta online a ziarului.
Despre interviu s-a discutat zile intregi după aceea. Cristian Tudor Popescu, autorul interviului, a fost asaltat de confraţi pentru a da amănunte despre circumstanţele in care Traian Băsescu şi-a expus şocantele sale puncte de vedere:
Acel prim interviu dat de Traian Băsescu in ipostaza de preşedinte a avut un impact uriaş prin raportare la tradiţia preşedinţilor postdecembrişti. Ion Iliescu (in ambele mandate) şi Emil Constantinescu au fost extrem de atenţi, dacă nu chiar prudenţi in intervenţiile lor publice. Şi-au asumat ipostaza asta nu pentru că n-ar fi avut opinii despre tot ce se intămpla in partide, in presă, in guvern şi, in general, in viaţă. Dimpotrivă, aşa cum s-a văzut după incheie
