Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania Naţională Poşta Română îşi bate joc de clienţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 18 iulie 2007 ·

Asociaţia Română de Marketing Direct (ARMAD) protestează faţă de majorarea, de la 1 august, a tarifelor poştale cu 60% de către Compania Naţională Poşta Română şi spune că aceasta va afecta dezvoltarea industriei de marketing direct.

„Prin mărirea tarifelor practicate de Poşta Română pentru trimiterile Infadres de peste 20 de grame, adică pentru cea mai mare parte a corespondenţei, ARMAD consideră că Poşta Română face un nou abuz de poziţie dominantă, cu o vădită indiferenţă faţă de clienţi, partenerii săi şi faţă de consumatorul român”, se arată în comunicatul asociaţiei.

„În prezent, există temerea că mulţi clienţi îşi vor reconsidera strategiile de comunicare fie în sensul reducerii volumelor de trimiteri de marketing direct, fie al renunţării la utilizarea acestui canal de comunicare. Mai gravă va fi însă majorarea tarifelor către consumatorul final, luată în calcul de membrii ARMAD pentru a-şi putea susţine costurile de operare“, a declarat, în comunicat, preşedintele asociaţiei, Şerban Goran.

Reprezentanţii ARMAD susţin că în ţările vestice modificările tarifelor au loc numai după consultări şi negocieri cu companiile din industria de profil care utilizează serviciile poştale din interes comercial.

ARMAD a anunţat că va trimite o scrisoare de protest către Poşta Română, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI).

Poşta Română susţine, ca reacţie la acuzaţiile Asociaţiei Române de Marketing Direct (ARMAD), că majorarea tarifelor pentru o serie de servicii poştale este făcută în baza prevederilor legale, dar vine şi ca urmare a pierderilor suferite de companie.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a înregistrat în 2006 un profit brut de 43,4 milioane de lei, în creştere cu 9,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005, fiind influenţa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 18 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 29 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 57 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 35 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 29 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°