Democraţii au avut, ieri, prima întâlnire pentru stabilirea strategiei destinate câştigării alegerilor europarlamentare. Surse din conducerea partidului susţin că şeful de campanie al democraţilor, secretarul general Vasile Blaga, le-a spus colegilor că, pe lângă cucerirea a 14 mandate de europarlamentari, îşi propune ca partidul să fie reprezentat în toate euroregiunile. De asemenea, Blaga le-ar fi atras atenţia că membrii partidului care vor câştiga un mandat de europarlamentar nu vor putea să renunţe la mandat, fiind obligaţi să se prezinte la muncă în Parlamentul European.
Se pare că democraţii vor fi obligaţi de secretarul general să lucreze pe tot parcursul verii, dar cele mai importante acţiuni de campanie vor fi declaşate la începutul lunii septembrie, iar subiectele care vor fi abordate vor fi interne. Oficial, Blaga a spus, după întâlnire, că vicepreşedintele democrat Sorin Frunzăverde ar putea deschide lista PD, pentru că este „tipul de candidat" ideal al partidului. „Vorbeşte multe limbi străine, cunoaşte îndeaproape instituţiile europene, are experienţa necesară pentru un europarlamentar, a fost de patru ori ministru, are relaţii foarte bune în grupul PPE”, şi-a lăudat Blaga colegul din conducerea PD.
Totodată, el a afirmat că principalii competitori ai PD în alegerile europene sunt PSD şi PNL. „De departe PSD, care este un partid bine structurat în teritoriu, chiar dacă acum văd că are probleme foarte mari. PNL-ul, în schimb, este un partid care adună cluburi liberale, şi se şi definesc ca atare", a spus Blaga. Participant la sedinţă, fostul ministru al Apărării, vicepreşedintele Sorin Frunzăverde, a admis că ar putea să deschidă lista PD pentru europarlamentare. (M.Ş.)
Democraţii au avut, ieri, prima întâlnire pentru stabilirea strategiei destinate câştigării alegerilor europarlamentare. Surse din conducerea partidului susţin că şe