Rockerii britanici au cintat cu „constiinta“, dublind greutatea leilor platiti pe bilete. Organizatorii romani si-au incasat comisionul. Si atit.

Un coleg spunea ieri ca este o perspectiva pur romaneasca sa te plingi si sa gasesti cusururi. As zice ca e mai traditional romaneste sa comentezi in barba, iar in cele din urma sa accepti mizeriile. Sa incepem, deci. Nu stiu altii cum simt, dar mie mi s-a zbirlit pielea cind l-am auzit pe Mick Jagger urlind „Buna seara, Bucuresti“ pe scena de pe „Lia Manoliu“.

Un truc simplu, alimentat de-a lungul concertului de alte si de alte fraze in romana rostite de solistul Rolling Stones, care a avut darul sa-i aduca simpatia citorva zeci de mii de oameni, chiar si a acelora care realizau ca exercitiile lexicale ii erau dictate in casca.

Te simti bine, te simti respectat, te simti britanic, japonez, francez, chiar si turc putin, te simti toate natiile care au avut parte de productii muzicale de anvergura celei de marti seara in anii in care oferta pentru romani se reducea la Boney M, cu Blondy sau Candy in deschidere.

Nu merita sa vezi concertul pentru ca The Rolling Stones sint niste bunici prafuiti? O aiureala cool, iesita in spatiul public din minti captive inca intr-o adolescenta infatuata. Nu o spun eu, ci aproape 60.000 de trupuri care se unduiesc vreme de doua ore, in general fara sa fi avut habar pina atunci de vreo piesa Rolling Stones, subjugate de ritmurile si vivacitatea celor de pe scena.

O mare de oameni care se apropie de extaz si se intersecteaza in mod periculos cu perspectiva unei agonii iminente. Precizez ca de aici lasam in urma prestatia fara repros a trupei Rolling Stones. Cu riscul de a pune umarul la consolidarea unui cliseu jurnalistic, introduc in decor partea romaneasca a spectacolului, generatoare de frustrari.

Daca Bucurestiul de mart