Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru acest an, Labormed tinteste afaceri de 35 milioane de euro

Publicat in Curierul, joi 19 iulie 2007 ·

Crestere de 10% a cotei de piata, pana la 2,2%

UE va intensifica concurenta pe piata romaneasca

Piata din Romania reprezinta principala sursa de venituri pentru Labormed

Compania farmaceutica Labormed Pharma estimeaza pentru acest an o crestere de aproximativ 10 procente a cotei pe piata, pana la 2,2%, fata de 2006, cand compania a inregistrat o cota de piata de 2%.

"Motivele unei cresteri in aceasta zona pot fi diverse, de la investitii din anii anteriori, care dau roade - investitii in dezvoltarea de produse noi, forta de vanzari, distributie, marketing, pana la managementul portofoliului si politicile comerciale", au declarat reprezentantii companiei.

Vanzarile pe anul 2006 au fost de 26 milioane euro, in crestere cu 32,4% fata de 2005 si cu 9% peste cresterea pietei, iar pentru 2007 compania estimeaza o cifra de afaceri de peste 35 milioane de euro.

Ritmul de crestere al pietei farmaceutice s-a reflectat intr-un consum mediu pe cap de locuitor de aproximativ 70-75 euro. Pentru 2010, compania estimeaza sa se ajunga la 125-150 euro, ceea ce ar fi aproape de consumul din alte tari europene.

Piata romaneasca reprezinta sursa principala de venituri a LaborMedPharma; compania vizeaza dezvoltarea exporturilor sale in viitorul apropiat. In prezent, medicamentele LaborMed Pharma sunt exportate catre Belarus, Bulgaria, Georgia, Moldova si Federatia Rusa.

Genericele - 35% din piata

Medicamentele generice au ajuns la o cota de 35% din valoarea totala a pietei farmaceutice in 2006 si ne asteptam ca pe viitor sa se mentina tendinta crescatoare. De altfel, in multe state membre ale UE medicamentele generice inregistreaza ponderi valorice superioare celei din Romania. In prezent, portofoliul LaborMed Pharma cuprinde 80 de medicamente generice, cele mai multe purtand marca LPH®.Compania si-a propus ca pana

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 12 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°