Pentru a putea avea şanse la admitere, trebuie să te pregăteşti anterior timp de doi ani cu un profesor de arhitectură Cultură generală solidă, capacitatea de a asimila un volum mare de Pentru a putea avea şanse la admitere, trebuie să te pregăteşti anterior timp de doi ani cu un profesor de arhitectură
Cultură generală solidă, capacitatea de a asimila un volum mare de cunoştinţe, de a înţelege şi a reda spaţiul în trei dimensiuni, îndemânare în perceperea volumelor şi a detaliilor. Acestea ar fi, pe scurt, calităţile viitorului student la arhitectură.
Profesiunea este una liberală, reglementată la nivel european, astfel încât orice arhitect român poate lucra fără probleme în Franţa sau Marea Britanie.
Facultatea de Arhitectură este considerată una dintre cele mai grele.
"Cei care vin să dea examen la arhitectură sunt motivaţi, nu vin să încerce.Ca să poţi intra, trebuie să te pregăteşti în prealabil timp de doi ani de zile cu un profesor de arhitectură, deoarece liceul nu-ţi oferă cunoştinţele necesare", ne-a spus Emil Barbu-Popescu, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti (UAU).
Desenul, singura probă de admitere Universitatea "Ion Mincu" organizează concurs de admitere în anul universitar 2007/2008 pentru 263 de locuri. Probele sunt: desenul tehnic şi desenul liber.La proba de matematică, prezentă până nu de mult în programa de examene, s-a renunţat deoarece s-a considerat că notele obţinute la bacalaureat sunt relevante.
"Nu ai şanse să iei examenul dacă nu ai o cultură generală solidă şi una de arhitectură. Un viitor arhitect trebuie să înveţe să se uite şi să reţină detalii ale clădirilor pe lângă care trece", a adăugat rectorul de la "Ion Mincu".
El a adăugat că, în anii trecuţi, unul dintre subiectele date la admitere a constat tocmai din testarea memoriei vizuale a candidaţ