Trei proiecte imobiliare din zona Calea Victoriei incalca flagrant atat Planul Urbanistic General, cat si pe cel zonal, considera Ordinul Arhitectilor din Bucuresti.
Organizatia atrage atentia publicului ca dezvoltatorii imobiliari si autoritatile nu respecta caracterul cultural al Caii Victoriei. Aceste proiecte, se tem arhitectii, ar putea primi aprobari trecandu-se peste recomandarile Comisiei Tehnice de Urbanism.
Ordinul Arhitectilor din Bucuresti a continuat ieri seria de dezbateri publice privind caracterul identitar cultural al Caii Victoriei si felul in care acesta este ignorat de catre dezvoltatorii imobiliari si de autoritati. "Se uita prea usor ca orasul nu apartine numai investitorilor, proiectantilor si edililor. El este al unei complexe comunitati de citadini, care il respira, dar si al celor care vin si care pleaca, dorind sa-l pastreze in memorie. Dar cine ii intreaba pe ei?", spune arhitectul Mircea Oniciuc, presedintele Ordinului Arhitectilor din Bucuresti. Potrivit acestuia, organizatia pe care o reprezinta nu are nici o obligatie sau drept legal de a arbitra felul in care edilii si investitorii se conformeaza politicilor publice privind urbanismul. Cu toate acestea, ca organizatie profesionala, Ordinul Arhitectilor din Bucuresti doreste sa provoace dezbaterea publica privind proiectele de pe Calea Victoriei, cu atat mai mult cu cat, potrivit legii, prezentarea si discutarea acestor proiecte sunt obligatorii.
Trei proiecte transforma Calea Victoriei in zona rezidentiala comerciala
Este vorba de trei proiecte de dezvoltare urbana: Planurile Urbanistice Zonale pentru numerele 176 si 107 de pe Calea Victoriei, realizate de arhitectii Florin Machedon, respectiv Adrian Cristescu, pentru investitori privati, si de un al treilea proiect mai general. Acesta se numeste chiar "Calea Victoriei – Axa Culturala a Bucurestiul