Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea pensiilor a fost promulgata

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 19 iulie 2007 ·

Presedintele Traian Basescu a anuntat miercuri 18 iulie ca a promulgat Legea de majorare a pensiilor. Motivatia presedintelui a fost ca legea oricum a fost votata de toate partidele asadar exista un consens in aceasta privinta. Ca aproape orice dicurs al presedintelui din ultima vreme, si acesta a avut o tenta de critita. De data aceasta a fost randul ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian, pe motiv ca nu ar fi prezentat sursele de finantare, dupa cum este prevazut in Constitutie si anume ca legile care angajeaza cheltuieli publice trebuie sa prevada si surse de finantare. Traian Basescu crede ca pentru a putea fi suportata marirea pensiilor, trebuie reduse considerabil cheltuielile administrative, astfel incat majorarea pensiilor sa nu afecteze dezvoltarea tarii. Presedintele sindicatului pensionarilor din Romania, Ioan Hasasiu, ne-a declarat referitor la recenta promulgarea legii pensiilor ca este bucuros de decizia luata de putere, dar mai sunt chestiunii care nemultumesc. "Sunt satisfacut de promulgarea legii pensiilor insa nu pe deplin, deoarece noi vrem sa ajungem la o valoare mai mare a punctului de pensie si ne vom zbate pentru asta. Totusi sunt in total dezacord cu ideile presedintelui Basescu, care a promulgat legea destul de tarziu si pe motive cred eu neintemeiate deoarece legea a fost votata in Parlament de toate partidele iar el a tinut-o blocata." Vizibil afectata de faptul ca legea a fost promulgata prea tarziu, acesta a precizat faptul ca Basescu risca sa fie demis daca nu promulga legea. "Daca aceasta promulgare nu venea eram pregatiti sa adunam semnaturi pentru demiterea presedintelui si cred ca reuseam acest lucru foarte repede. Sunt foarte multumit de ministrii Vosganian si Pacurariu care au dat dovada de un real interes in rezolvarea problemei noastre", a incheiat Hasasian. (L.C.)

Presedintele Traian Basescu a anuntat m

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 21 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 31 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 53 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 21 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°