- Social - nr. 139 / 19 Iulie, 2007 Gabriela Alecu este un nume relativ nou in arta plastica mureseana, dar un castig cert, in ciuda discretiei cu care ea s-a manifestat, preocuparile ei profesionale nesituandu-se deloc in proximitatea artisticului. A ales pictura in ulei, dar si-a exersat disponibilitatile si in registru iconografic. Ca orice autor la inceput de drum, Gabriela Alecu a tatonat terenuri batatorite, ca incet, incet, sa indrazneasca sa-si aleaga drumuri proprii, pe care demersul sau sa se individualizeze, sa castige valente personale. Ciclul pe care il propune acum, pus sub simbolistica portii, este unul de deschidere, si la propriu si la figurat. In semnificatii temporale sau de sens, poarta inseamna in primul rand "intrare", dar si "iesire", ea deschide, dar si inchide o lume. Oricum, ea inseamna un prag, o trecere. Miscarea este data de ritmurile cromatice, alerte, diverse. Poarta confera spatialitate aspiratiilor. Autoarea decupeaza poarta din ansamblu, din peisaj, conferindu-i ei toata incarcatura de semnificatii, nu spatiului pe care-l inchide sau deschide. Poarta este cumpana, timp oprit in loc, moment al optiunii. De la transcendentalismul portilor Raiului la teluricele porti maramuresene si pana la brancusiana Poarta a sarutului, poarta si-a cautat mereu expresia artistica si spirituala, a avut mereu rol utilitar, estetic si magico-simbolic. De data aceasta perspectiva plastica este in primul rand artistica, cu exponentialitate magico-simbolica. Gabriela Alecu pleaca din planul real, o poarta de casa veche de la Biertan, in plan metaforic. Portile sale au o destinatie, au o tinta, fie ca e vorba de dor, necunoscut, culoare, fata, alta lume, dialog, arcus, Guadi. In acelasi registru intra si celelalte lucrari: Compozitie cu chitara, Flori de gheata, Flori, dintr-un ciclu de 13, as zice deloc intamplatoare aceasta cifra. Portile sunt arcade, ele