Presedintele a cistigat treptat increderea celor mai reprezentativi intelectuali romani. Dupa alegerea sa, Traian Basescu a avut o perioada semnificativa de inertie, fiindca declasificarea dosarelor securitatii nu a fost o prioritate pentru el, fiindca nu a inteles de la inceput ca regimul comunist trebuie condamnat, fiindca a acceptat tirziu ca sistemul uninominal s-ar putea transforma in trambulina reformarii si restructurarii clasei politice.
Aceasta agenda a fost preluata din mers de seful statului, in prima faza sub imboldul primilor sai consilieri, iar apoi convins de argumentele unor reprezentanti ai elitei culturale, care ulterior l-au sustinut in principalele batalii politice.
Fara acesti intelectuali, presedintele s-ar fi rezumat poate doar la promisiunile din campania electorala: lupta anticoruptie si axa Bucuresti-Londra-Washington. Meritul lor este ca au reusit sa transfere in curtea puterii ideile discutate in primii 15 ani postdecembristi doar de societatea civila. Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Traian Ungureanu, Mircea Mihaies, Vladimir Tismaneanu si ceilalti nu s-au inhamat la caruta prezidentiala, ci l-au inhamat pe seful statului la programul curatirii si modernizarii unei tari aflate in perpetua tranzitie. Implicarea lor poate fi contabilizata deocamdata prin Raportul de condamnare a comunismului si prin mutarea dosarelor Securitatii de la serviciile secrete la CNSAS, doua obiective dezbatute ani in sir de societatea civila, dar ignorate permanent de politicieni.
Modificarea Constitutiei, introducerea votului uninominal, reducerea si responsabilizarea legislativului sint urmatoarele tinte. Presiunea pe care acesti intelectuali o fac asupra presedintelui, dar si influenta asupra opiniei publice ajuta la urnirea lucrurilor din loc. Presedintele a fost fortat, de fapt, sa ia drumul Damasculu
