Dincolo de influenta perpetua asupra saxofonistilor care i-au fost contemporani si urmasi, John Coltrane este autorul unei forme de arta ce exprima universul tulburat al secolului XX, cu toate deziluziile si cinismele lui, dar si cioburile de puritate, de speranta, care mai stralucesc. Fanii rock-ului se vor simti lezati cind voi afirma ca produsul muzical cel mai important, mai influent pe care l-a inventat federatia americana in secolul al XX-lea este jazz-ul. Daca ar fi sa contabilizam numarul opus-urilor academice camerale, de opera sau simfonice in care exista ecouri, impresii, elemente substantiale, momente clare de jazz, comparativ cu cele apropiate de rock, balanta inclina spre jazz. Prea multi compozitori europeni importanti au lasat sa transpara in creatia (de multe ori, in capodoperele) lor ritmuri, inflexiuni melodice, formule armonice, modalitati de cint instrumental si sonoritati specifice jazzului. De nativi americani nu mai vorbesc. O lista ce nu poate fi decit sever incompleta ii include pe Igor Stravinski, Maurice Ravel, Darius Milhaud, Dmitri Sostakovici, Andre Hodeir, Leonard Bernstein, Dave Brubeck, Paul Horn, Gunther Schuller, George Russell, Charles Mingus, Andrezj Trzaskowski, Pascal Bentoiu, Dumitru Capoianu, Richard Oschanitzky, Sabin Pautza. Multimea opus-urilor care au incercat, mai mult sau mai putin reusit, sa combine cele doua modalitati de inventie si expresie muzicala a inchegat un gen anume - cunoscut sub doua denumiri: "third stream" ("al treilea curent") si "jazz simfonic". Rock-ul simfonic nu a avut, cel putin pina acum, consistenta si importanta necesare pentru a se fi impus ca un gen de sine statator.
Ce a mai avut de spus America de Nord lumii, dupa jazz? Ei bine, voi incheia serialul intitulat "American Side Story" evocindu-l pe John Coltrane. Motivele sint importante: pentru ca semnalul orientarii tuturor (muzicieni acad
