- Diverse - nr. 139 / 19 Iulie, 2007 Scriitor foarte putin cunoscut inainte de 1989, Ion D. Sirbu face parte din ilustra familie spirituala a Cercului literar de la Sibiu. Autor de piese de teatru (Arca bunei sperante), prozator (Adio, Europa!, Lupul si catedrala, De ce plange mama?), scriitorul originar din Valea Jiului s-a remarcat, inainte de toate, prin intransigenta morala, prin rigoarea asertiunilor si lipsa oricarui compromis cu autoritatile comuniste. Anii de detentie, de recluziune fortata, de oprimari de tot felul nu au reusit sa-i infranga vointa de autenticitate, nevoia de adevar, de dreptate, de frumos. Ceea ce impresioneaza cel mai mult e discrepanta vadita dintre vacarmul propagandistic al epocii dinainte de 1989 si linistea sufleteasca, taria si vocatia adevarului cu care Ion D. Sirbu isi scrie operele. Creatiile sale sunt, in fapt, tot atatea meditatii privitoare la conditia umana, la relatia dintre calau si victima, dintre scriitor si realitatea vremii sale. Bucuria de a fi liber se imbina, in opera si in viata lui Ion D. Sirbu, cu frumusetea morala a celui care isi asuma, in deplin exercitiu al luciditatii, conditia de scriitor, de artist, de om eliberat de angoase si de teroarea istoriei tocmai prin bucuria de a scrie, prin revelatiile scriiturii. Deosebit de interesante sunt si paginile memorialistice sau cele epistolare ale lui Ion D. Sirbu (Jurnalul unui jurnalist fara jurnal, Traversarea cortinei, Scrisori catre bunul Dumnezeu). Sunt carti impregnate de patosul luciditatii si al deznadejdii, de un simt imperios al moralitatii, dar si de un instinct nestirbit al ironiei vitriolante, cu care sunt persiflati contemporani agresivi sau arivisti, situatii ridicole sau grotesti, caractere si medii, deopotriva. Scriitorul e agasat, mai ales, de instabilitatea morala a semenilor, de cameleonismul cotidian, de tinuta carnavalesca a societatii in care t