Lucrarile de la Liceul de Arta, realizate de "Concivia", continua incalcind legea, desi au trecut mai bine de doua luni de cind toate problemele au iesit la iveala. Proiectul, realizat cu fonduri europene, valoreaza 330.000 de euro, adica aproximativ 10 miliarde lei vechi, iar oprirea lucrarilor, din cauza ca nu au fost obtinute avizele legale pentru realizarea constructiei, il pune in pericol.
La inceputul acestui an, cind s-a demarat realizarea mansardarii Liceului de Arta, Directia pentru Cultura a sesizat faptul ca se construia fara avizul sau si a somat constructorul sa se opreasca. Aparent, lucrarile aveau doar autorizatie de constructie, insa la o cercetare mai atenta realizata de Primarie si Inspectoratul Scolar s-a dovedit ca si autorizatia de construire era falsa. Ca urmare, Inspectoratul Scolar a facut plingere penala impotriva angajatului sau care se ocupa de obtinerea avizelor, sing. Alexandrina Ilie. Dosarul este inca in cercetare la Politia Braila.
Toata tarasenia a iesit la lumina in luna mai, cind liceul a fost deteriorat grav prin infiltrarea apei de ploaie in pereti, provocindu-se pagube in valoare de aproximativ 100.000 de euro. Acest lucru a fost posibil pentru ca realizatorul proiectului, "Concivia", a decopertat cladirea fara sa o asigure impotriva averselor de ploaie. Momentul a coincis cu notificarea trimisa de Directia pentru Cultura de oprire a lucrarilor ilegale. S-a dat vina pe aceasta institutie pentru stricaciunile provocate si s-a constituit un comandament de urgenta, condus de prefectul Nicolae Mitroi, prin care acesta autoriza provizoriu continuarea lucrarilor, ca sa nu se deterioreze si mai mult constructia, desi existau si alte solutii de protejare a constructiei fara continuarea lucrarilor in mod ilegal. In baza acelui comandament se lucreaza si azi.
"Mi se pare penibil ce s-a intimplat acolo, cind