Nici măcar la 40 de grade Celsius, românii nu renunţă la felurile de mâncare preferate, arată un studiu de specialitate Canicula nu le-a furat românilor apetitul culinar. Chiar şi atunci Nici măcar la 40 de grade Celsius, românii nu renunţă la felurile de mâncare preferate, arată un studiu de specialitate
Canicula nu le-a furat românilor apetitul culinar. Chiar şi atunci când mercurul termometrelor o ia razna, aceştia îşi menţin obiceiul de a mânca zilnic ciorbe, sarmale, mămăliguţă şi cartofi, arată studiul "Frigiderul", realizat de Lighthouse Marketing Quant, în luna iunie.
Cercetarea, prima de acest gen din ţară, scoate în evidenţă şi diferenţe regionale în modul de alimentaţie. În timp ce în Moldova se consumă mai mult fructe şi legume, în Muntenia şi Transilvania, meniul este constituit din carne, mezeluri, peşte, conserve şi dulciuri.
Pe primul loc în preferinţele culinare ale românilor rămâne tot mâncarea tradiţională, gătită în casă, cu multă untură, potrivit unui studiu comandat de compania Unilever şi realizat pe un eşantion urban feminin, reprezentativ, cu vârste între 25 şi 60 de ani.
Acesta a scos la iveală faptul că există un consum mare de mâncăruri gătite în gospodărie (ciorbe, supe, sarmale, mămăliguţă şi cartofi prăjiţi), la prepararea cărora se foloseşte untură în cantităţi destul de ridicate. Carnea de pui se regăseşte cel mai frecvent în frigiderul românilor (68,4% din cazuri), fiind urmată de carnea de porc (39,8%), carnea de peşte (28%) şi carnea de vită (25,6%). Numai 8,2% din cei cuprinşi în studiu au declarat că preferă carnea de oaie.
Vegetarieni în Moldova, carnivori în Muntenia
Studiul "Frigiderul" mai arată că persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani, precum şi cele cu venituri ridicate sunt mari consumatoare de fructe şi lactate.
În timp ce românii înstăriţi preferă alimentele ca