Desi nu mai are faima de altadata, Scala din Milano ramine o scena rivnita de orice solist de opera. Din fericire, ca si pina acum, de altfel, nici in ultimii ani numele romanesti nu au lipsit de pe afisul teatrului, unde noii veniti sint acceptati destul de greu, succesul devenind astfel cu atit mai important. Dar pentru ca majoritatea artistilor sint preocupati doar de cariera lor, iar mass-media noastra este interesata mai degraba de scandalurile din lumea artistica sau preia automat informatiile transmise de prietenii sau secretariivreunui star obsedat de publicitate, televiziunile noastre au anuntat, saptamina trecuta, ca Angela Gheorghiu va evolua in Traviata, ceea ce era adevarat, dar trunchiat, pentru ca intreaga serie cu opera verdiana are, in rolul titular, doar nume romanesti – cu siguranta, un moment unic in lume, care ar fi trebuit reliefat si la noi, fiind extraordinar in sine, si poate constitui si o alternativa buna pentru imaginea noastra tare sifonata (si) prin Italia.
Tocmai de aceea, am urmarit doua dintre versiunile interpretative propuse. Cea de-a doua este Irina Lungu care a constituit o adevarata revelatie prin frumusetea glasului proaspat, condus cu finete si tehnica impecabila, cu sensibilitate si sinceritate expresiva, aparitia sa charismatica, tinereasca, miscarea fireasca, (aparent) spontana, constructia personajului au creat o Violeta inteligenta, cu personalitate puternica, moderna, suferind fara a fi victima, asumindu-si cu luciditate drama si sfirsitul pe care il stie aproape. M-a cucerit si a stirnit aplauzele prelungi ale publicului, chiar daca in prima arie s-a simtit totusi emotia debutului in cel mai ofertant (si riscant) rol abordat pina acum pe acea legendara scena, unde este totusi cunoscuta din 2003. Nascuta in Republica Moldova (tatal sau locuieste si acum la Chisinau), stabilita in Italia, Irina Lungu are toate
