Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă termocentrală pe platforma RAAN

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 iulie 2007 ·

Directorul general al RAAN Drobeta Turnu Severin, Constantin Săceanu, a declarat într-o conferinţă de presă că, în cel mai scurt timp, o nouă termocentrală mult mai mare se va construi pe platforma RAAN.

În prezent, se analizează posibilitatea construirii unei noi termocentrale alături de cea veche. „Vrem să devenim un jucător important pe piaţa românească de energie electrică şi acest lucru este posibil doar dacă investim. Avem de ales între a face un împrumut ori să ne asociem cu o companie puternică. Eu cred că vom alege ultima variantă, până acum fiind interesate de o colaborare cu noi compania Gas de France şi CEZ. Pe 1 septembrie intenţionăm să avem caietul de sarcini pregătit şi cei interesaţi pot să-şi depună ofertele“, a declarat Constantin Săceanu.

În ultima perioadă, tot mai multe companii străine şi-au arătat interesul de a colabora cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN).

Printre investitorii străini care intenţionează o colaborare cu RAAN se numără: DZ Consulting (Paris), ce şi-a manifestat interesul pentru furnizarea de servicii de consultanţă şi participarea la proiecte de retehnologizare a Sucursalei Romag Termo; SKW Import Export Beratung - Germania, pentru realizarea a diferite proiecte de reabilitare şi modernizare în sectorul termoelectric; SEK Advisory - Suedia, interesată să ofere consultanţă în ceea ce priveşte desulfurarea.

Fabrica de hidrogen lichid va fi gata în aproximativ trei ani şi se vor investi aproape 1,5 miliarde de euro. Se preconizează înfiinţarea unei companii de producere a polistirenului expandat, unde vor putea lucra 100 de angajaţi.

În primă fază, firma ar investi aici 15 milioane de euro, iar în etapa următoare 20 - 25 de milioane de euro.

Directorul general al RAAN Drobeta Turnu Severin, Constantin Săceanu, a declarat într-o conferinţă de presă că, în cel mai scurt timp, o nouă ter

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°