Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea civila si ecologistii braileni condamna atitudinea lui Gheorghe Caruz

Publicat in Vocea Brailei, vineri 20 iulie 2007 ·

Societatea civila si organizatiile ecologiste brailene iau atitudine in privinta mirosului de porc care imbicseste atmosfera orasului aproape seara de seara. Organizatiile non-guvernamentale "Eco Alpex 024", Asociatia Romana a Iubitorilor Naturii, "Prodemocratia" si Asociatia "Proilavia" critica vehement atitudinea lui Gheorghe Caruz, patronul "Complexului de Porci" Baldovinesti, pe care il acuza ca "pune mai presus de orice interesele economice, ignorind efectele si disconfortul provocat mediului natural si implicit cetatenilor". Si autoritatile de mediu sint considerate responsabile de perpetuarea acestei situatii. "Nu credem ca poate fi vorba despre un accident, cum se mai intimpla, ci de o permanentizare si de un abuz, pe care noi, cetatenii, avem dreptul sa-l condamnam. Nu stim in ce masura organele abilitate de control, si ne referim la Garda de Mediu, s-au sesizat si au sanctionat, dupa caz, eventualele nereguli, dar consideram ca situatia nu trebuie sa mai continue. Altfel spus, daca au constatat si au sanctionat, de ce situatia persista? Unde este perdeaua forestiera promisa si de ce nu s-au luat masuri pentru conformarea cu masurile propuse? Avem dreptul sa stim, avem dreptul sa primim raspunsuri din partea celor abilitati sa vegheze la protejarea mediului inconjurator. In acest moment, justificarile nu mai pot inlocui mirosurile pe care cetatenii le inspira zi si noapte, iar cei responsabili trebuie sa raspunda in fata legii", se arata in materialul dat publicitatii de ONG-urile amintite mai sus. Semnatarii textului ii atrag atentia lui Gheorghe Caruz ca a venit timpul sa-si asume responsabilitatea asupra disconfortului provocat brailenilor. "Cu siguranta ca dl. Caruz, care spune de fiecare data ca mirosurile sint inexistente sau ca vin de pe undeva de la combinatul de la Galati ori din curtile blocurilor, va avea tupeul sa contrazica o intreaga comunitate

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 10 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 7 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 10 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 8 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 10 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°