Pensiile private facultative (asa-numitul pilon III) au aparut pe piata si devin tot mai atractive ca instrumente de economisire pe termen lung. Aceste produse sunt larg raspandite in statele vestice si chiar in Europa Centrala si de Est, fiind disponibile in Romania abia in ultimele cateva saptamani.
In prezent, exista sase fonduri de pensii facultative active pe piata: AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Pensii Private), ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), Pensia mea (administrat de Aviva) si BCR Prudent (administat de BCR Asigurari de Viata).
Produsele de pensii private facultative sunt destul de diferite, de la nivelul comisioanelor la politica investitionala si gradul de risc. O parte din activele fondurilor sunt investite in actiuni cotate la bursa, iar restul in instrumente mai sigure, cum ar fi obligatiunile, titlurile de stat si depozitele bancare.
De altfel, ponderea investita in actiuni listate este cea care da profilul de risc al unui anumit fond de pensii facultative. Limita maxima permisa de legislatie este de 50% investitii in actiuni cotate, un astfel de fond avand un profil de risc ridicat. Analog, o pondere de 20%-30% arata un fond de risc mediu, iar ponderi mai mici - un grad redus de risc.
In acest moment, fondul cu cel mai ridicat profil de risc de pe piata este AZT Vivace, care investeste 45%-50% din active in actiuni listate si restul in instrumente mai sigure. Instrumentele riscante ofera in principiu sanse pentru randamente mai ridicate, in timp ce instrumentele cu venit fix sunt mai sigure, dar au perspective mai reduse privind randamentul.
La jumatatea drumului intre sigur si riscant exista nu mai putin de patru fonduri de pensii private facultative. Doua dintre ele apartin ING Viata (ING Clasic si ING Optim). Ambele au structuri asemanatoare de active (polit