Multi dintre fostii utecisti au succes si astazi nu neaparat pentru ca sint buni, ci pentru ca profita de relatiile si solidaritatile create inainte de 1989 Cei mai multi dintre cei care au detinut functii in organizatiile de tineret comuniste au o problema in a-si asuma trecutul. Pot fi numarati pe degete parlamentarii care si-au trecut in CV-ul de pe site-urile Parlamentului functiile politice detinute inainte de 1989. In lipsa accesului la arhivele PCR si UTC, este destul de dificil de adunat informatii despre trecutul lor, desi, fiind vorba despre politicieni alesi, alegatorii ar fi trebuit sa stie cu cine au de a face. Cei care accepta sa vorbeasca despre prestatia lor in structurile comuniste tind sa utilizeze o intreaga gramatica a disculparii si mistificarii, descriindu-si pozitia ca fiind strict administrativa, depolitizata si lipsita de importanta, iar rolul lor personal ca unul eminamente pozitiv. De altfel, aceasta este o tendinta generalizata in rindul fostilor responsabili comunisti de pina la nivelurile cele mai inalte care, desi au detinut pozitii extrem de influente, tind sa se prezinte drept "bystanders", drept spectatori, focalizind intreaga responsabilitate asupra Ceausestilor sau a "sistemului".

Desigur, la virful UTC au fost oameni si oameni, si rolul fiecaruia trebuie judecat individual. Dar citeva lucruri sint clare si acestea pun in cauza legitimitatea fostilor lideri comunisti de a ocupa functii publice intr-un stat democratic. In primul rind, imaginea unor organizatii de tineret comuniste depolitizate este profund neadevarata. Cine consulta astazi documentele, edite sau inedite, ale fostelor organizatii de tineret comuniste poate observa exact contrariul: acestea supurau de ideologie. Si - este lucrul cel mai important pe care nu trebuie sa-l uitam - vorbim aici de ideologia unui stat totalitar, care avea ca scop controlul intregii po