E greu de stiut ce vor fi crezut sustinatorii lui Vasile Dancu si ai asa-numitului Grup de la Cluj cand au aflat despre imbratisarea cu Marian Vanghelie de la marele sfat al conducerii PSD care a avut loc pe 13 iulie. Poate ca s-au gandit, ca si observatorii neutri, ca PSD a devenit un partid in care nu se produc rupturi, iar de dragul unitatii partidului te faci frate si cu Vanghelie, cel care te-a bestelit public si ti-a cerut excluderea. In ceea ce-l priveste, Marian Vanghelie si-a domolit si el retorica si a acceptat oferta de reconciliere venita de la Cluj. Desi a fost comentat in mass-media ca un moment spectaculos, scena imbratisarii dintre cei doi adversari are toate elementele unui déjà vu in politica. Ne-am obisnuit cu rezolvari de tipul "pupat toti Piata Endependenti", asa ca nici macar dezamagiti nu putem fi de ceea ce pare a fi o cedare din partea Grupului de la Cluj. Momentul are alta semnificatie, desigur, daca pornim de la premiza ca amenintarile cu excluderea la adresa lui Vasile Dancu si Victor Ponta nu au fost de fapt initiativa liderului PSD Bucuresti, ci a insusi liderului PSD Mircea Geoana, deranjat de declaratiile publice transante ale vicepresedintelui sau ardelean. Poate ca asa s-au manifestat "fermitatea liderului si intelepciunea rabinului", cu ajutorul carora Mircea Geoana promitea sa rezolve conflictul izbucnit intre cele doua personalitati. In acest caz imbratisarea Dancu-Vanghelie poate fi interpretata ca un armistitiu incheiat de clujeni cu Mircea Geoana, dar nu de teama excluderilor, ci in vederea reluarii bunelor relatii. Sa nu uitam ca nimic nu este ceea ce pare in PSD. De aceea nici declaratiile dure ale domnului Geoana, potrivit carora nu ar fi creatia Grupului de la Cluj, ar putea echivala de fapt cu o reafirmare a autoritatii liderului partidului in vederea deschiderii unei noi etape - caci de nimic nu are partidul nevoie mai mu