Genotipul politicianului capabil a-si struni resentimentele avute fata de rivali constituie o specie rara, aparent pe cale de disparitie. Totusi, scena politica romaneasca dispune si de astfel de exceptii notabile, fara de care sistemul deja defectuos s-ar fi putut lesne deteriora complet.
Spre finele anilor ’90, desconsiderata si aspru criticata guvernare CDR avea putine sanse de supravietuire - dezamagirea publica era enorma, situatia economica devenea una din in ce mai precara. Anul 1999 aducea, in debut, o mineriada cu enorm potential anarhic si sfarsea cu invitatia lansata unui inexpresiv guvernator al Bancii Nationale de preluare a conducerii Guvernului.
Mugur Isarescu s-a dovedit curand o optiune acceptabila si, ca atare, bine tolerata de galcevitoarele partide coalitionare, dat fiind ca personalitatea sa aparent blajina nu parea sa pericliteze interesele vreuneia dintre parti.
Situatia se prezinta relativ identica si in zilele noastre - dintre toti sefii de institutii bancare de talia si influenta Bancii Nationale a unui stat, domnul Isarescu are, cel putin aparent, pe departe cei mai putini dusmani.
Mihai Razvan Ungureanu este un alt reprezentant al consensului si conduitei temperate, indispensabil tranzactarii afacerilor de stat in vremuri de disputa politica acerba. Timp de doi ani, fostul sef al diplomatiei romane a manevrat cu succes intre cele doua palate aflate in razboi, reusind pe de o parte sa castige increderea presedintelui, iar pe de alta sa ramana membru al PNL.
si-a tainuit cat se poate de bine mandria indubitabil ranita ca urmare a inlaturarii sale brutale - decise de premier pe motivul unei chestiuni absolut minore. In prezent, a revenit pe scena politica in fruntea listei candidatilor partidului sau pentru Parlamentul European, unde aptitudinile sale promit sanse de imbunatatire a imaginii libe
