Georgeta Pânişoară, doctor în psihologie, spune că oamenii percep luxul diferit: el poate fi un mijloc de a trăi bine şi neepatant, poate fi factorul ce îi face pe unii să se simtă mai stăpâni pe ei, oferindu-le siguranţa că îşi pot cumpăra servicii mai bune sau siguranţa că au o poziţie bună în societate. Pe alţii luxul îi teleportează într-o lume mai bună decât îşi permit aparent. „Poate că nu sunt chiar de condamnat românii care sunt uşor exhibiţionişti cu luxul. Nu au încă o istorie în urmă pe acest aspect al vieţii şi nu pot fi ca vesticii, care sunt obişnuiţi cu luxul de multe generaţii.

Pentru ei luxul nu este o valoare în sine, ci un mijloc de a avea un trai comod, plăcut. În vreme ce, în societatea noastră, vizibilitatea a ajuns un criteriu al valorizării pozitive. Noi, românii, încă ne simţim datori să arătăm celor din jur că avem succes, iar succesul se măsoară adesea în «cât de luxos eşti». În aceeaşi categorie poate fi încadrată şi vizibilitatea pe care şi-o doresc cu orice preţ anumite «vedete», care încearcă să înlocuiască adevărata valoare prin astfel de surogate. Ieşind dintr-o societate etatistă, care îşi propunea să ne egalizeze pe toţi, este explicabilă această încercare de evidenţiere a celor care au o astfel de necesitate şi simt nevoia să îşi satisfacă propriul ego. Este ca o reflecţie în oglindă reflecţia în ochii celorlalţi.

Luxul autentic se moşteneşte, este o consecinţă firească a unor părinţi care au economisit şi a unor copii care au învăţat să nu risipească. Alteori, luxul este un ţel de neatins pentru o viaţa neîmplinită social, în această categorie situându-se persoanele care cred că investind puţinele resurse de care dispun în produse de lux, automat, vor putea accede în lumea la care râvnesc. Rezultatul este unul neplăcut pentru ambele categorii. În tot cazul, luxul nu trebuie blamat, ci doar atunci când el este un veh