Credincioşii ortodocşi pomenesc astăzi suirea la cer cea de foc purtătoare a Sfântului, Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul. Tradiţii, obiceiuri populare legate de această sărbătoare se mai păstrează în unele zone ale ţării. Se spune că, la naşterea Sfântului Ilie, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat şi rugăciune arzătoare. Minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii sale l-au trecut în rândul sfinţilor. Sfântul Ilie, sfânt războinic al calendarului ortodox, a fost învestit de popor cu atributele zeilor tunetelor şi fulgerelor. Ca şi aceştia, el mână un car de foc în timpul furtunilor şi îşi trimite fulgerele către diavoli şi păcătoşi. La trăsura sa sunt înhămaţi doi sau patru cai albi, înaripaţi. Acolo, pe cer, Sfântul Ilie aleargă printre nori, tună, fulgeră şi trăsneşte. Speriaţi, dracii se ascund pe pământ: prin pomi, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în corpul unor animale, în special câini şi pisici. Dorind să nu-i scape nici unul, trăsneşte şi arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii. Se spune că în tinereţe ar fi tunat şi ar fi trăsnit atât de puternic, încât plesnea copilul în pântecele mamei şi viţelul în burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lăsat fără mâna dreaptă, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continuă să alunge dracii şi să-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc ţinut în mâna stânga.

Datini şi credinţe româneşti de Sfântul Ilie

Se spune că în ziua de Sfântul Ilie, dacă este furtună, ferestrele şi uşile caselor să