Principesa Maria era o frumusete care nu putea trece neobservata. Satisfactia de a fi adulata, admirata, rasfatata contracara atmosfera mediului regal plictisitor si oprimant, dominat de rigiditatea unui rege, Carol, care impunea o viata plina de reguli, si a unei regine, Elisabeta, frustrata in viata ei personala, care se amesteca nepotrivit in viata altora.
Peste toate, un sot care, de la inceput, nu-i spusese nimic, ba, dimpotriva, ii produsese o vadita stare de disconfort, mai ales dupa febra tifoida care a venit peste Ferdinand in mai 1897 si de pe urma careia acesta nu si-a revenit niciodata fizic: "Era palid si slabit, cu chipul imbatranit de suferinta; cu boneta indesata peste urechi nu reusea sa-si ascunda plesuvia... iti facea rau..., incercam sa ma conving ca, odata vindecat, aveam sa-l vad asa cum fusese". Dar... Sunt cuvintele triste ale principesei Maria. Astfel ca, atunci cand ii apare in preajma un tanar ofiter din regimentul ei de rosiori, "nu prea inalt, subtire, brunet, amuzant si elegant", in varsta de 27 de ani, Magda Mavrogheni, doamna de onoare a reginei Elisabeta, are ce povesti acesteia din urma la intoarcerea ei din Elvetia.
Povestea inceputa nu continua si la Nisa, unde Maria il insoteste pe Ferdinand in iarna lui 1897-1898, dar se reia in primavara, Zizi Cantacuzino fiind adus la Cotroceni ca profesor de gimnastica pentru micutul Carol. Continua ulterior in Germania, unde Maria pleaca la tratament, apoi la Constanta, la bordul unui vas ancorat in larg (drept paravan era verisoara lui Zizi Cantacuzino, o adolescenta). La plecarea din Constanta, Maria isi ia ramas-bun oficial de la autoritati la bratul lui Z. Cantacuzino. Evident, multa discutie in societatea romaneasca, vorbe despre un apropiat divort, multa corespondenta intre membrii familiei regale romane si rudele lor europene. O poveste de tanara de 20 de ani care is
