Atata timp cat nu ti se intampla o nenorocire, durerea celuilalt este suportabila, chiar indiferenta. Sensibilizeaza pe cineva dramele care se petrec prin Somalia, Sudan sau in Extremul Orient? Lumea isi vede nestingherita de micile probleme cotidiene, planificari de vacante etc. Aici este mai degraba indiferenta, distantele estompand reactii si afecte. Daca vecinatatea apropiata sufera un seism care te atinge indirect, prin ricoseu, privesti ca spectator pe unul cazut pe strada si pe care-l ocolesti. La fel reactionezi fata de un coleg de birou - bun amic sau chiar prieten - si care, stigmatizat fiind intr-o buna zi de seful amandurora, il privesti pasiv afirmand pentru sine "saracul de el" sau mai degraba "ce bine ca i s-a intamplat lui".

Acestea ar fi pe scurt variantele valahe ale nepasarii fata de problemele celuilalt. Adevarat ca sunt si alte orase unde cad oameni pe strada sau se petrec drame sociale, dar acolo aparenta indiferenta a strazii este completata institutional. Nu exista un vid al nepasarii generale, cu spitale care nu te primesc pe varii motive sau ambulante care ajung sau nu la timp; oameni care privesc ca simpli spectatori dramele care se desfasoara sub ochii lor etc.

Cea mai penibila, grotesca si des intalnita "durere in cot" fata de nenorocirea cuiva o intalnesti in atitudinea deja emblematica a surorilor si asistentelor medicale; desi sunt salariate si imbunate suplimentar, nu au reactii fata de mecanismul spitalicesc. Cumperi medicamente din buzunarul tau, le oferi spre folosire unui pacient internat si descoperi ca nu sunt administrate, desi sunt prescrise de medicul curant! Medicii fac eforturi sa te salveze, iar asistentele te ucid cu zile.

Durerea suportabila a celuilalt, atata timp cat nu este atins direct, s-a nascut in spatiul valah in ultimele sase, sapte decenii de putere populara si regim tranzitiv postautorita