Seriozitatea plăcerii
Numărul din iunie 2007 al Convorbirilor literare găzduieşte o inspirată cronică a lui Antonio Patraş ("Moartea cotidiană") pe marginea volumului de poezie a lui Ioan Es. Pop, intitulat No exit. O citeşti cu încîntare şi cu conştiinţa că ai sub ochi un text cu adevărat reuşit, semn că autorul ei (Antonio Patraş) comunică afectiv cu poezia pe care o comentează sau cu poetul care o va fi scris. Cităm: "După un debut fulminant la o vîrstă cînd alţii încep deja să facă bilanţuri, Ioan Es. Pop a înţeles repede cît de amăgitoare este gloria aici, la Porţile Orientului, într-o literatură în care laudele se împart, cu lejeritate, aproape oricui, fără prealabile piruete hamletiene. De aceea, în loc să-şi trăiască triumful şi să iasă iute în faţă, cum l-ar fi îndreptăţit comentariile tuşante venite din toate părţile, poetul a preferat înţeleapta rezervă, jenat niţel, însă şi amuzat de zarva iscată în jurul numelui său, de parcă ar fi fost vorba despre altcineva, despre un străin, bizar uzurpator al propriei persoane. Instalat confortabil într-o expectativă ironică, prielnică observaţiei, şi-a camuflat nemulţumirile şi revolta în masca unei perfecte afabilităţi. În atitudinea aceasta, aparent defensivă, se descifrează lesne superioara detaşare a unui spirit tolerant, maliţios fără răutate, lipsit de puseuri justiţiare, benign în fond, de o subtilitate înflorind adesea într-un zîmbet care, pe mulţi îndrăzneţi, îi va fi făcut de ocară."
Din aceeaşi revistă ne-au atras atenţia însemnările de fină nuanţă ale preotului năsăudean Ioan Pintea, titularul unei rubrici ("Însemnările unui preot de ţară XLVI") pe care Cronicarul o citeşte regulat cu neobosită atenţie. În fine, studiul istoricului Ion Papuc ("Reacţia păgînă împotriva creştinilor. Un conspect"), aducînd un strat de erudiţie care, adăugat la tonul sobru al mai tuturor articolelor din ac