Cum ne vad altii In scrierea istoriei din Romania s-a ajuns, ca si in alte tari, odata cu formarea statului national, la istorie proprie - adica la reconstituirea trecutului romanilor in mijlocul lumii. De la Balcescu, trecand prin Xenopol, apoi Iorga, Giurescu, la David Prodan, Stefan Pascu, s-a exploatat aceasta perspectiva, ce avea deja realizari impunatoare in Franta, Italia, Germania. Implicatia formulei a fost insa relativa tacere in ceea ce priveste istoria comunitatilor etnice care au trait impreuna cu romanii in regiunea Carpatilor si care au intrat in statul roman. De aceea, in vreme ce, in primii ani ‘90, inca se mai lansa formula manualelor deIstoria romanilor in locul Istoriei Romaniei, in contrapondere s-au intensificat preocuparile de reconstituire a istoriei proprii de catre alte comunitati etnice. Printr-o buna cooperare cu cercetatori si institute de la Cluj si Sibiu, sasii si svabii au lamurit multe laturi ale milenarei lor istorii din arcul Carpatilor. Printr-o la fel de buna cooperare cu cercetatori si institute din Cluj si Bucuresti, evreii au reconstituit momente majore ale stravechii lor prezente la Dunare si Carpati. Alte comunitati au facut eforturi corespunzatoare. In orice caz, atata vreme cat nu apare o sinteza deschisa spre istoria efectiva, cel care vrea sa castige o imagine asupra istoriei Romaniei are de lecturat si de integrat, dintr-o perspectiva cat mai obiectiva cu putinta, istorii proprii. Pe de alta parte, este mereu profitabil sa citesti nu doar ce scriu despre istoria proprie istoricii acesteia, ci si cum ne vad altii. In 1991-’92, fiind in stagiu de cercetare laCentrul "Woodrow Wilson" din Washington D.C., am avut curiozitatea sa consult documentele Departamentului de Stat al SUA privind Romania primei parti a secolului al XX-lea. Mi-am dat seama atunci, din nou, de diferenta dintre istoria proprie si istoria efectiva. Mai ta