Cand, anul trecut, am vizitat-o pe Doamna Crainic, sa-i dau, cu dedicatie, cadou albumul meu de fotografie Digital Sessions (DAAB - 2005), l-a primit in tacere, l-a rasfoit atenta si, la sfarsit, mi-a spus ca e mandra ca am fost elevul ei.
Apoi, pentru anumite fotografii din album m-a criticat sever - "n-aveau ce cauta aici" -, iar pentru altele m-a laudat. "Ai rezolvat niste probleme foarte grele de perspectiva a anatomiei artistice a nudului feminin". I-am marturisit sincer ca nu am urmarit asta cand am facut imaginile. "Desigur", mi-a spus ea, "ai facut-o inconstient, pentru ca ai invatat foarte bine, in liceul de arta, lectiile necesare si lucrurile astea au ramas acolo pentru totdeauna. Ele ies la iveala involuntar, dar cand trebuie".
Tot dansa m-a invatat ce raspuns sa dau la nenumaratele intrebari legate de fotografiile mele cu nuduri artistice feminine. "Te rog frumos sa nu te mai explici", mi-a zis dansa pe un ton ferm, "spui ca faci asta pentru ca esti artist si om de cultura si gata!". Mare dreptate are. Si mi-am adus aminte ca noi, elevii de la Tonitza, traiam pe vremea dictaturii comuniste intr-o enclava a artei si a frumosului si ca eram invatati sa privim nuditatea umana ca pe ceva firesc, in spiritul Greciei antice cu a sa "kalokagathia". Inca din clasa a opta am avut primele sedinte de studiu de nud artistic - la desen, pictura si modelaj - cu modele vii. Si acum, retrospectiv, ma gandesc la enorma ipocrizie care intuneca mintile romanilor atunci cand vine vorba de nudul artistic. Intr-o societate si un regim care inainte de 1989 cenzurau brutal expresiile nuditatii - iar astazi fac din ea un subiect tabu, din categoria "politically correctness" -, noi studiam tocmai nuditatea intr-un liceu de stat!
Am invatat de-a lungul a 26 de ani de la Doamna Crainic o multime de lucruri. As putea scrie un roman. Dar am sa selectez acu
