Meci Geoană - Năstase
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că prin acţiunile „de imagine publică“ din ultima vreme pe seama partidului, Adrian Năstase se îndepărtează de scopul pe care şi l-a propus, revenirea în conducerea partidului, şi că oricum acest lucru este posibil doar după un congres. Geoană a afirmat că pentru a obţine o funcţie de conducere în partid trebuie urmate căile democratice, adică „cineva să te propună, să candidezi, iar Congresul să te aleagă“. În consecinţă, a spus Geoană, Năstase nu poate reveni acum în echipa de conducere pentru că nu a candidat şi nu a fost ales.
Statele Unite vor independenţa Kosovo
Secretarul de stat american Condoleezza Rice a avertizat joi că Statele Unite sunt decise să obţină independenţa Kosovo „într-un fel sau altul“, în pofida opoziţiei Rusiei, transmite AFP. „Suntem decişi să obţinem independenţa Kosovo“, a declarat şefa diplomaţiei americane jurnaliştilor care o însoţeau la Lisabona, unde va participa la o reuniune a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. „O vom obţine într-un fel sau altul“, a adăugat ea, refuzând să precizeze însă dacă Statele Unite sunt dispuse să recunoască o declaraţie de independenţă unilaterală a provinciei sârbe cu majoritate albaneză. „Preşedintele a declarat foarte clar că Statele Unite consideră că planul Ahtisaari reprezintă o bază adecvată şi că provincia Kosovo va trebui să devină independentă“, a continuat Rice, care îl va întâlni pe omologul său portughez Luis Amado, a cărui ţară asigură preşedinţia Uniunii Europene.
Candidat la preşedinţia rusă, arestat în chiloţi
Puţinele ziare ruseşti de opoziţie şi-au exprimat îngrijorarea ieri faţă de arestarea în ţinută sumară, de către forţele speciale, a lui Aleksandr Donsko, primarul oraşului Arhanghelsk, candidat declarat la alegerile prezidenţiale ruse din 2008, transmite AFP. „Primarul oraşului Ar