Am început să scriu despre Angelus Silesius luni, 9 iulie, şi ochii mi-au căzut apoi pe anii existenţei sale lumeşti: botezat la 25 decembrie 1624, mort la 9 iulie 1677. Nu ştiu dacă Ioana Pârvulescu a lucrat la traducere gândindu-se că se vor împlini 330 de ani de la dispariţia poetului (cifră mistică), dar dacă n-a făcut acest lucru (probabil nu, întrucât o primă ediţie a apărut în 1999), iată o bună nimerire. Care demonstrează că îndemnurile şi căutările poetului german născut la Breslau încă au rezonanţă - şi după trei secole, trei decenii şi trei zile de la trecerea sa în lumea de dincolo, drumul pe care a umblat e încă asaltat de pelerini.

Ce-ar mai putea spune astăzi, şi încă unui cititor din România, Angelus Silesius?

În mod straniu, beznele şi luminile barocului se potrivesc destul de bine mileniului trei. Duse sunt vremurile nuanţelor; au revenit din plin contrastele, limitele antitetice, problematica duală a omului şi credinţei, a lumii de jos şi a celei cereşti. Sărăcia şi teama stau în perpetuu balans cu marile bogăţii şi cu nepăsarea, întunericul - cu lumina orbitoare; relaţiile schimbătoare între state şi oameni provoacă prăpastii, schimbările permanente de perspectivă creează mai degrabă rupturi de personalitate. Ispita analogiilor legate de naştere şi moarte fiind mare, aş fi putut alege pentru acest articol un titlu precum "Distihuri pentru barocul mileniului trei". (Ioana Pârvulescu face şi ea o apologie a variantelor, considerându-le "nu neapărat substituibile, ci mai degrabă însumabile").

Angelus Silesius, pseudonimul silezianului Johann Scheffler, marchează locul naşterii acestuia, precum şi o întoarcere mistică (trecerea de la luteranism la catolicism: Angelus, nume adoptat în cinstea misticului spaniol Juan Angelicus, poate fi tradus ca "sol, vestitor"). Educat la Strasbourg şi Padova spre a deveni om de ştiinţă şi medic, în