Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bata Marianov, între materie şi cuvînt

Publicat in Romania Literara, vineri 20 iulie 2007 ·

Deşi experienţele modernităţii şi, în particular, avangardele începutului de secol au dovedit cu prisosinţă că artistul plastic poate fi un teoretician şi un estetician la fel de abil pe cît este de îndemînatic în practica propriu-zisă, inerţiile noastre mentale nu ne-au eliberat încă de prejudecăţi segregaţioniste. Aşa cum scriitorul este încă plasat, conform acestei scheme, din punct de vedere al abilităţilor manuale şi al acţiunilor practice, într-un adevărat spaţiu al infirmităţii, artistul plastic - şi sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forţă primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic şi un mag al tactilităţii, însă unul care nu a reuşit să se ridice complet pînă la înălţimea şi la abstracţia vorbirii articulate. Această percepţie, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneş, are, de multe ori, şi pretenţiile unui criteriu axiologic. Dacă un scriitor se abate cumva de la norma apriorică a infirmităţii cotidiene şi se dovedeşte un om de acţiune şi o conştiinţă practică foarte dinamică, în mod subit calitatea inspiraţiei lui este privită cu mefienţă, iar vigoarea estetică a textului devine şi ea suspectă. Sub incidenţa aceleiaşi vigilenţe intră, conform unui mecanism similar al percepţiei, şi artistul plastic care îndrăzneşte să facă dovada accesului la vorbirea articulată. Retorica sa, încercarea de a-şi exterioriza narativ ideile, curajul de a formula opinii şi de a lansa ori dezbate concepte devin, prin însuşi faptul că a fost perturbată comoditatea aşteptării, surse de netăgăduit pentru grave suspiciuni. Dacă scriitorul este bănuit că prin prezenţa în imediat şi prin acţiune îşi automutilează forţa imaginaţiei şi profunzimea gîndirii, artistului plastic i se presimte eşecul neîntîrziat dacă-şi mărturiseşte fluent programul şi opţiunile, dacă îşi formulează teoretic peoiecte,

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 24 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 5 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°