A apărut al treilea şi ultimul volum al romanului (să-i spunem astfel) Orbitor de Mircea Cărtărescu. Ca puţini alţi autori români, Mircea Cărtărescu a reuşit să ducă la bun sfârşit un proiect de anvergură. El, poetul delicat (este adevărat, nu lipsit de o anumită cruzime), despre care ai putea crede că leşină la eforturile prea mari şi că trebuie să miroase flacoane cu săruri ca să-şi revină, a făcut efortul titanic de a scrie 2000 de pagini, multe dintre ele neasemuit de frumoase. Despre ce? Despre tot. Dacă s-ar alcătui cândva un sumar analitic, s-ar observa că autorul se pronunţă, în Orbitor, asupra a tot ceea ce mişcă în lumea asta şi că romanul lui este de fapt o biblie profană, în care se poate găsi citatul potrivit pentru orice împrejurare.
Aceasta nu înseamnă că ni se dezvăluie secretul funcţionării universului; ceea ce aflăm este, de fapt, modul cum funcţionează mintea lui Mircea Cărtărescu. În unele povestiri SF este imaginată o metodă de "scanare" a individualităţii unui om, în scopul reconstituirii conştiinţei lui, cu ajutorul unui computer puternic, în viitor. Romanul Orbitor este o asemenea fişă de identitate, pe baza căreia personalitatea autorului ar putea fi reconstruită cândva, fără mari pierderi de informaţie. Refuzând să preia mecanic ideile sau trăirile altora, regândind şi resimţind totul pe cont propriu, Mircea Cărtărescu se descrie pe sine, la nesfârşit, îşi înregistrează identitatea în banca de date universală, care este literatura. El nu are un plan de construcţie a cărţii (chiar dacă enumerarea celor trei părţi ale anatomiei unui fluture, ca subtitluri ale trilogiei - aripa stângă, corpul şi aripa dreaptă - sugerează un plan); îşi lasă gândirea să prelucreze liber datele pe care le primeşte, din jur sau din propria-i memorie, să elaboreze necontenit noi şi noi reprezentări, să meargă, pur şi simplu, fără oprire.
Este impresiona
