Descăpăţânarea
...Vremurile se schimbă. Caracterele, nu. Faceţi în gând comparaţie după experienţa pe care o aveţi şi veţi recunoaşte adevărul acestor cuvinte.
Două personaje perfect actuale: un informator şi un călău.
De ei a depins viaţa celui mai iluminat intelectual al nostru din secolul XVII.
Pe turnător îl chema Tifescu. Era ori un mâncău, ori lumea îl văzuse într-o zi frigând o vită.
Blândă şi dulce-i vorbirea în Moldova. Dar să te ferească sfântul să-ţi puie ea o poreclă.
Frige-vacă! Nici lui Rabelais nu i-a dat în minte una ca asta.
Totul s-a tras de la o nuntă ce avusese loc undeva pe lângă Bârlad. Se însura Ion Palade, cumnat cu vornicul Velicico, frate bun cu Miron Costin. De faţă, multă boierime aleasă, nemulţumită de mojiciile bătrânului domnitor Cantemir.
Acesta,... de pe cum îi era natura lui (fire, hire, dar Neculce plusează şi scrie, primul, cred, în limba română, natura!) se înţelegea uşor cu boiernaşii parveniţi, grosolani ca şi dânsul.
Ştim, s-a mai văzut: complexul pustiitor al unui şef ca bătrânul Cantemir, un ignorant, compensând ştiinţa de carte, cu bădărănii...
Revoltaţi de această josnică tiranie, boierii de neam se sfătuiesc şi se jură să fugă cu toţii la Brâncoveanu, să obţină ajutor de la el, să-l răstoarne pe Cantemir şi să-l pună în loc pe Vericico, vornicul.
Frige-vacă trage cu urechea şi îi toarnă imediat pe toţi. Ca azi.
Bătrânul Cantemir asmute haita lui de oportunişti, ajunsă şi la putere, câţiva răzvrătiţi reuşesc să se refugieze în Muntenia, alţii sunt prinşi în frunte cu acest Vericico, şi primitivul domn îl bate cu buzduganul pe opozant şi-l bagă la beci.
Adepţii lui Frige-vacă aţâţă mânia oarbă a domnitorului, septuagenar, şi Miron Costin logofătul, fiind pârât, Cantemir porunceşte de este omorât.
Să citim cuvânt cu cuvânt
