Nimeni n-ar putea contesta diagnosticul sever dat invatamantului romanesc, atat in ansamblu, cat si in detalii, de catre Comisia prezidentiala condusa de fostul ministru al Educatiei, profesorul Mircea Miclea. Oricata antipatie ar starni in anumite cercuri tot ceea ce soseste de la Traian Basescu, de data aceasta ideea ca stam rau cu educatia a fost larg impartasita de clasa politica, iar PSD chiar s-a grabit sa propuna, reluand ideea Comisiei, un pact national pentru educatie. Ar merita, atunci, sa ne oprim asupra solutiilor propuse in raportul Comisiei si sper ca multi o vor face in saptamanile ce urmeaza. Voi incepe aceasta sumara analiza cu invatamantul preuniversitar, afirmand ca multe propuneri ale Comisiei Miclea mi se par utile si benefice. N-am sa ma refer in mod explicit la acestea, ci, din lipsa de spatiu, voi avea in vedere ceea ce mi se pare discutabil. Ca sa-mi spun direct opinia, unele dintre propuneri (o noua structura a ciclurilor de invatamant, reforma curriculara, descentralizarea, educatia timpurie), altminteri generoase si interesante ale Raportului in domeniul invatamantului preuniversitar, mi se parutopice, inaplicabile integral societatii romanesti asa cum e ea acum. De exemplu: Raportul remarca faptul ca actualul sistem de invatamant este "inechitabil", deoarece persista o mare diferenta intre rezultatele din mediul urban si cele din mediul rural. Foarte adevarat, dar aceasta e marea problema a Romaniei, nu doar a invatamantului romanesc. Cand mai mult de 45% din populatia tarii continua, in secolul XXI, sa locuiasca la tara, adesea in conditiile secolului XIX, cand, in acelasi timp, ponderea agriculturii in PIB nu trece cu mult de 10%, nu poti rezolva lucrurile numai printr-o reforma in sistemul de invatamant, iar a crede asta e o dovada de gandire utopica. Sunt convins, pe de alta parte, ca, daca statisticile ar compara numai situatia invat